Copila

februarie 24, 2012

cherie a sunat de pauză şi în clasă a rămas
o copilă dormind cu chipul între foile blocului de desen
bloc din piatră albastră
gri
s-a oprit timpul
şi ea doarme pentru că a rămas prea puţin de făcut
mama ei e acasă
în braţe de bărbaţi străini
fără să închidă uşa
se aude geamătul sfîrşitului de săptămînă
cine e acel om care aduce bomboane de pom
care uită să plătească apa
care se uită pe fereastră
şi rulează ţigări
vrea să o ajute
e singură
fetiţo nu uita că noi am împărţit un secret
o dor coapsele
o doare în locul acela
mama ei nu trebuie să ştie
ar duce-o alături de fraţii săi cu nume de arhanghel
au plecat cu dricul
mama lor a uitat să le cumpere ciocolată
maşina roşie zgomot de frână
se ţineau de mînă şi cînd au trecut vama
copila doarme s-a terminat pauza colegii o strigă
nu aude nu aude nu aude decît plînsul acela care nu poate ieşi din ea care nu poate răsări

Mi-ai rostit

februarie 16, 2012

rar, fără să te incurci în cuvintele-pedepse

că sunt o basnă

o născocire a unor dureri de 6 dimineaţa

ce au fumat prea mult şi m-au vărsat într-o oglindă

apoi mi-au dat voie să mă nasc

într-un mijloc de iarnă se petrecea asta

cherie, într-un mijloc de iarnă îmi povesteai

într-un mijloc de iarnă mă năşteam încă o dată

să nu regretăm orgasmele mute

cherie, cum se numeşte modul acesta în care ne iubim noi?

privirea mea de soră-curvă, doar privirea mea putea să te ţină

aici, într-un joben vopsit în arămiu

coji de ceapă

ceai din coji de ceapă

mă strigai iubito doar cînd numele meu îţi părea străin

mint, sunt doar mai mult frumoasă decît altceva

Recunosc că

decembrie 5, 2011

suntem la marginea lumii pe acoperişul albastru fără vie şi viaţă şi moarte
ascultăm muzică şi mîinile caută adîncituri şi dureri şi culori fără nume
avem pielea murdară de tot ce iubim urîm cunoaştem nu cunoaştem
am văzut femeia aceea frumoasă avea gîtul dezgolit îmi dădea o senzaţie de rece pe şira spinării
ne sărutăm şi ne pierdem unul în altul şi ne salvăm unul pe altul în cele cîteva minute ore zile cît timp a trecut? cît timp va mai trece?
mă atingi şi tremur pentru că nu-mi amintesc să fi simţit atît eterism şi poezie
mi-e frică că mă voi trezi muzica se stinge în note grave am uitat să mă joc mă înveţi tu acum că nu e nimic crud în a nu avea remuşcari
ţi-aş povesti despre iluzii şi cele mai bune prăjituri cu nucă de cocos despre copilărie şi iubirile de sfîrşit de anotimp despre obsesii şi ticuri şi despre cum văd eu oraşul de la fereastra mea
m-ai putea aduna în palmele ţinute căuş cum făceam odinioară cu fluturii
recunosc că îmi plac nestatornicia surîsul tău şi faptul că miroşi a după amiază şi a carne crudă

Mi-ai povestit

iunie 16, 2011

 

într-un miez de zi de pîine

despre femeia

pe care ai urmărit-o preţ

de o oră două străzi

o viaţă scurtă de floare de cactus

cu instinct de criminal de monstru despre care citeam noi în

romanele sud

americane

despre cum îi vedeai rochia galbenă fluturînd

aproape incandenscent

şi nu te puteai gîndi decît la pielea ei prea albă

şi la vinişoarele pe care le ghiceai sub încheieturi

la genunchii de sclavă supusă

altei lumi altor bărbaţi

 

 

a fost prima dată cînd ţi-a fost poftă de carne

 

iar de atunci o visez

noapte de noapte

cînd eşti departe de mine

 

mi-a crescut cîte un copac

în vîrful fiecărui deget

mi s-au înverzit frunzele iar ochii

şi unghiile s-au retras în carne

pînă dincolo

de orice poveste sculptată în lemn

am aflat că dacă vrei să spui cuiva

te iubesc

cel mai bine te-ai lăsa să înfloreşti

şi ţi-ai scutura petalele – degete

şi dimineţile

ai putea la fel de bine să scrii

rînduri lungi despre anotimpuri şi jumătăţi de căni de vin

negru

şi să bei în doi doar ceai aromat din propria voastră scoarţă

De noiembrie

noiembrie 14, 2010

cherie vreau să te iau de mînă

şi aşa să înceapă viaţa toată

să ne urcăm fără teamă în bărcuţe de hîrtie

să lăsăm muzica şi căldura să curgă

pe apa rîului fermecat de nimfele Moldovei

să ne scriem povestea în ton de doi

cu două stilouri

două tipuri de cerneală

aceleaşi cuvinte

aceeaşi culoare azuriu-verde

aceeaşi emoţie a primului surîs-sărut împărţit

tu vei rămîne o figură importantă în istorie

 

cherie, mă simt vinovată pentru că îmi doresc

începuturi de poveste

ieri mi-am recitit jurnalul

de pe vremea cînd eram fericită

am adunat dor şi neputinţe

în anii aceştia

care trec pentru mine

dar care pentru tine şi-au oprit

cîntul

descopăr lucruri noi în mine

şi în oamenii

străini

de noi doi

poate că e tîrziu pentru

liniştea-muzică

poezia dimineţilor

nu te-am uitat

şi ştiu că mă aperi

din balansoarul tău

albastru

îmi lipsesc cuvintele

căldura frumosului din tine

 

vreau să

mă opresc

din căutat

 

ajută-mă

 

 

 

 

Necuviinţă

august 30, 2010

nu pleca

zise el a şaptea oară înainte să închidă ochii

aruncă-mi şi mie pachetul acela de ţigări

şi fotografiile şi dimineaţa

strigă el în timp ce ea îşi lega şireturile pentru noua poveste de dragoste

stai aici stai dracu aici

alergă el după ea pe scările ude ale filmului prost de adio

tu nu ştii să renunţi eu nu ştiu să mă desprind

susură ea facînd paşi înapoi resemnată şi urîtă

ca în ziua tuturor împăcărilor ca în liniştea tuturor necredinţelor

la fel de dor, cherie

mi-ai şoptit în timp ce mă cuprindeai

mi-ar fi frică

ţi-am răspuns fără să te pot privi în ochi

eşti la fel de tiran, sunt la fel de copil nestatornic

pierdut

fără tine

cherie

lumea noastra e monocromă

plină de animale de pluş

păpuşi

stricate şi

mere stricate

în cos departe

lîngă fereastră

mi-ai promis c-o să mă ţii de mînă toata noaptea

cum făceam eu cînd eram mică şi dormeam

cu sora mea

îi cîntam în par

îi adunam poveştile dintre degete molcuţe

m-ai minţit

toată ziua noastră e marţi

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.